POPESCU (STĂNICĂ) ANDRA IOANA

In ziua de 9 MARTIE 2017, la ora 14.00, în SALA Ap 10, va avea loc susţinerea publică a tezei de doctorat intitulată: «CERCETĂRI PRIVIND HIDROGENAREA CATALITICĂ A HIDROCARBURILOR AROMATICE POLINUCLEARE», elaborată de doctorand POPESCU (STĂNICĂ) ANDRA IOANA, în vederea obţinerii titlului ştiinţific de DOCTOR în domeniul: ŞTIINŢE INGINERESTI, domeniul de doctorat INGINERIE CHIMICĂ.

FLORESCU SEVERINO COSMIN

In ziua de 8 DECEMBRIE 2016, începând cu ora 13.00, în SALA Ap10, va avea loc susţinerea publică a tezei de doctorat intitulată CONTRIBUȚII LA STUDIUL FENOMENELOR TERMO ȘI HIDRODINAMICE CARACTERISTICE CURGERII FLUIDELOR IN FIELDURILE PETROLIERE, elaborată de doctorand FLORESCU SEVERINO COSMIN, în vederea obţinerii titlului ştiinţific de DOCTOR, în domeniul de doctorat MINE, PETROL ȘI GAZE.

AHMED ALI MOHAMED BELAID

In ziua de 8 DECEMBRIE 2016, începând cu ora 11.00, în SALA Ap10, va avea loc susţinerea publică a tezei de doctorat intitulată CERCETĂRI PRIVIND OPTIMIZAREA REGIMULUI DE FUNCȚIONARE AL UNOR SONDE DE PETROL, elaborată de doctorand AHMED ALI MOHAMED BELAID (Libia), în vederea obţinerii titlului ştiinţific de DOCTOR, în domeniul de doctorat MINE, PETROL ȘI GAZE.

FILIP ȘTEFAN MIHAI

In ziua de 2 NOIEMBRIE 2016, la ora 11.30, în SALA Ap10, va avea loc susţinerea publică a tezei de doctorat intitulată: «CONTRIBUȚII PRIVIND EVALUAREA STĂRII DE DEGRADARE A REȚELELOR URBANE DE DISTRIBUȚIE A GAZELOR NATURALE», elaborată de doctorand FILIP ȘTEFAN MIHAI, în vederea obţinerii titlului ştiinţific de DOCTOR în domeniul: ŞTIINŢE INGINERESTI, domeniul de doctorat INGINERIE MECANICĂ.

MEREZEANU (HAGIANU) NICOLETA

In ziua de 28 NOIEMBRIE 2016, la ora 13.30, în SALA Ap10, va avea loc susţinerea publică a tezei de doctorat intitulată: STUDIUL FENOTIPIC ȘI MOLECULAR AL FACTORILOR DE VIRULENȚĂ DE NATURĂ ENZIMATICĂ LA TULPINI MICROBIENE GRAM POZITIVE, GRAM NEGATIVE ȘI LEVURI DE INTERES CLINIC, elaborată de doctorand MEREZEANU (HAGIANU) NICOLETA, în vederea obţinerii titlului ştiinţific de DOCTOR, în domeniul de doctorat CHIMIE.

IORDACHE DUMITRU

In ziua de 9 DECEMBRIE 2016, la ora 13.00, în SALA Ap10, va avea loc susţinerea publică a tezei de doctorat intitulată: «ÎMBUNĂTĂȚIREA PROCEDURILOR DE ALEGERE A SAPELOR CU ROLE ȘI A FLUIDELOR DE FORAJ PE STRUCTURI DIN ROMÂNIA», elaborată de doctorand IORDACHE DUMITRU, în vederea obţinerii titlului ştiinţific de DOCTOR în domeniul: ŞTIINŢE INGINERESTI, domeniul de doctorat MINE, PETROL ȘI GAZE.

CĂLĂRAȘU CODRUȚ CRISTIAN

In ziua de 28 OCTOMBRIE 2016, la ora 12.00, în SALA Ap10, va avea loc susţinerea publică a tezei de doctorat intitulată: «CONTRIBUȚII LA EXPLICAREA MECANISMULUI DE DEZLOCUIRE A ȚIȚEIULUI ÎN PROCESUL INJECȚIEI DE APĂ PRIN SONDE ORIZONTALE», elaborată de doctorand CĂLĂRAȘU CODRUȚ CRISTIAN, în vederea obţinerii titlului ştiinţific de DOCTOR în domeniul: ŞTIINŢE INGINERESTI, domeniul de doctorat MINE, PETROL ȘI GAZE.

BOBOC MARIN

In ziua de 26 OCTOMBRIE 2016, la ora 11.30, în SALA Ap10, va avea loc susţinerea publică a tezei de doctorat intitulată: «CONTRIBUȚII LA CREȘTEREA SIGURANȚEI ÎN EXPLOATARE A INSTALAȚIILOR DE LIMITARE ȘI STINGERE A INCENDIILOR DIN PARCURILE DE REZERVOARE DESTINATE DEPOZITĂRII PRODUSELOR PETROLIERE», elaborată de doctorand BOBOC MARIN, în vederea obţinerii titlului ştiinţific de DOCTOR în domeniul: ŞTIINŢE INGINERESTI, domeniul de doctorat INGINERIE MECANICĂ.

MIHALACHE SERGHIE

In ziua de 17 NOIEMBRIE 2016, la ora 11.00, în SALA Ap10, va avea loc susţinerea publică a tezei de doctorat intitulată: «CONTRIBUȚII LA ÎMBUNĂTĂȚIREA METODELOR ȘI A TEHNOLOGIILOR DE EXPLOATARE A ZĂCĂMINTELOR MATURE PRIN SONDE ORIZONTALE», elaborată de doctorand MIHALACHE SERGHIE, în vederea obţinerii titlului ştiinţific de DOCTOR în domeniul: ŞTIINŢE INGINERESTI, domeniul de doctorat MINE, PETROL ȘI GAZE.

ZAMFIR GEORGETA

In ziua de 28 OCTOMBRIE 2016, la ora 10.00, în SALA Ap10, va avea loc susţinerea publică a tezei de doctorat intitulată: «CERCETĂRI PRIVIND DINAMICA UNITĂȚILOR DE POMPARE CU BALANSIER FOLOSITE ÎN INDUSTRIA PETROLIERĂ ÎN VEDEREA OPTIMIZĂRII CONSTRUCTIV-FUNCȚIONALE», elaborată de doctorand ZAMFIR GEORGETA, în vederea obţinerii titlului ştiinţific de DOCTOR în domeniul: ŞTIINŢE INGINERESTI, domeniul de doctorat INGINERIE MECANICĂ.

upg logo